Enigmă

Şi mă-ntreb acum ce-ar fi putut să fie
de-aş fi avut curajul să-nmulţesc
de-nmulţitul tău la-nmulţitori o mie
şi mi-ai fi dat şi timp să socotesc.

Dar ai plecat si mi-ai lăsat misterul
firavelor lumi crucificate
din care nu-ntelege nici chiar cerul
sensul întâmplării ne-ntâmplate.

Şi mi-ai lăsat ce încă nu mă lasă...
Dinadins sau poate în joc prostesc,
mi-ai pus grăbit absenţa ta pe masă
şi timpul tot... în care s-o servesc.

Mă întreţin acum doar cu mirarea
unui neînţeles ce-a coborât
să-mi lumineze-o clipă înserarea
în care-mi ţii, enigmă, de urât.

Maria de Alba